CE ESTE CATARACTA?

Cataracta reprezinta opacifierea cristalinului, lentila transparenta din interiorul ochiului, care focalizeaza lumina spre retina pentru obtinerea unei imagini clare. Cataracta apare de obicei la pacientii varstnici, dar poate sa apara si la pacientii tineri, in cazul unor traumatisme, boli generale (ex. diabet zaharat), sau in cazul unor tratamente lungi cu anumite medicamente (ex. derivati cortizonici).

CARE SUNT PRIMELE SIMPTOME?

Cataracta se manifesta printr-o scadere progresiva a acuitatii vizuale in special pentru distanta, o modificare in perceperea culorilor si a contrastului, o senzatie de ebluisare (orbire) la luminile puternice. Uneori cataracta se manifesta prin scaderea dioptriilorde distanta la pacientii hipermetropi. Acestia constata cu bucurie ca incep sa vada fara ochelari, dar aceasta aparenta „revenire” a vederii nu este decat prima etapa de evolutie a cataractei.

Cataracta senila, de obicei, apare la ambii ochi, dar evolueaza asimetric.

Este bine ca pacientii care au peste 40 de ani sa mearga la control oftalmologic o data pe an.

CATARACTA CONGENITALA

Apare la bebelusi. Cataracta poate sa apara daca mama a avut in perioada sarcinii o infectie (ex. rubeola). Aceasta forma de cataracta impune o interventie rapida, in primele luni de viata, pentru a pastra functia ochiului afectat

Orice modificare in culoarea, compozitia ochilor la bebelusi trebuie sa atraga atentia parintilor si sa impuna un consult oftalmologic.

CAND TREBUIE FACUTA OPERATIA DE CATARACTA?

Interventia chirurgicala poate avea loc atunci cand a fost diagnosticata cataracta si cand pacientul considera ca vederea sa nu-l mai satisface. Nu este bine ca aceasta cataracta sa evolueze, sa devina dura, pentru ca o cataracta dura se opereaza mai greu si vindecarea post operatorie este de durata mai lunga.

CE TREBUIE FACUT IN ZIUA OPERATIEI?

In functie de recomandarile medicului anestezist pacientul mananca ceva usor sau nu mananca deloc inainte de operatie. Copiii nu trebuie sa manance si sa bea cu cel putin 6 ore inainte de operatie. Pacientul trebuie sa continue medicatia pentru bolile sistemice asociate (diabet, hipertensiune, sau astm). Pacientele nu trebuie sa se fardeze in ziua operatiei.

CAT DUREAZA OPERATIA?

Durata operatiei de cataracta este in general de 10 – 12 minute, dar poate varia in functie de complexitatea cazului. Pacientul pleaca acasa la scurt timp dupa interventia chirurgicala si va reveni la control la indicatia medicului. Este bine ca pacientul sa nu plece singur acasa.

IN CE CONSTA INTERVENTIA CHIRURGICALA?

Inaintea interventiei chirugicale, pacientul va fi examinat de catre medicului anestezist. Acesta, de comun acord cu chirurgul oftalmolog, alege cel mai potrivit tip de anestezie. Anestezia, cel mai frecvent, este locala, prin injectie langa ochi sau topica, prin utilizarea unui colir. Anestezia generala este rar indicata (de exemplu, la copii).

Tehnica chirurgicala cel mai frecvent utilizata, numita facoemulsificare, consta intr-o mica incizie in partea anterioara a ochiului, fragmentarea si aspiratia cristalinului cu ajutorul unei sonde cu ultrasunete. Implantul este apoi inserat (plasat) in locul cristalinului natural, in spatele pupilei. Incizia nu necesita de obicei sutura.

PERIOADA DE RECUPERARE

Vederea pacientului de obicei mai buna chiar de a doua zi. Recuperarea vizuala a pacientului este completa in 30 de zile. Ochelarii pot fi prescrisi dupa cateva saptamani. Perioada de recuperare este mai lunga daca duritatea cataractei este mare sau daca interventia chirurgicala este mai laborioasa. Gradul de recuperare a acuitatii vizuale depinde si de existenta altor maladii oculare.

OPERATIA DE CATARACTA CU IMPLANTAREA UNUI CRISTALIN ARTIFICIAL MULTIFOCAL

Dupa operatia de cataracta cu implantarea unui cristalin standard pacientul are nevoie, fie de ochelari de distanta, fie de ochelari pentru citit. Daca pacientul nu poarta acesti ochelari, vederea sa nu va fi la fel de buna ca a unui pacient sanatos. Daca se foloseste un implant de cristalin multifocal nu mai este necesara purtarea acestor ochelari.

EXISTA VREUN RISC POSTOPERATOR?

Intotdeauna exista un risc dupa operatie la fel ca dupa oricare tip de interventie chirurgicala. Infectia este complicatia cea mai grava dupa operatie.

CE PRECAUTII TREBUIE LUATE DUPA INTERVENTIE?

  • Este foarte important ca pacietul sa pastreze o igiena locala foarte stricta.
  • Pacientul trebuie sa fie foarte precaut primele 72 de ore postoperator;
  • Pacientul nu trebuie sa se frece la ochiul operat sau sa exercite presiune pe globul ocular;
  • Sa nu doarma pe ochiul operat;
  • E normal ca ochiul sa fie mai sensibil o perioada postoperator;
  • Pacientul trebuie sa poarte ochelari de protectie o perioada post operator;
  • Postoperator, pacientul se poate plimba, poate citi sau poate sa se uite la TV;
  • Noii ochelari i se vor prescrie pacientului dupa 3-4 saptamani, postoperator;
  • Pacientul nu poate sa conduca un autovehicul, decat dupa ce obtine permisiunea de la medicul oftalmolog;
  • Pacientul trebuie sa foloseasca toata medicatia prescrisa de medicul oftalmolog si sa nu omita nici un control indicat de acesta;